Educaţia sanitară este esenţială în școli, iar un capitol important al acesteia îl constituie educaţia sexuală, spune dr. Claudia Ordeanu, medic specialist Oncologie medicală.
Acţiunea este parte a proiectului Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce (SCCUT), cu finanţare europeană.
În cadrul unui studiu clinic, noul booster mRNA-1273.214 a crescut de opt ori cantitatea de anticorpi neutralizanţi împotriva Omicron.
Gigantul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca a publicat noi date pozitive obţinute în urma unui studiu clinic de fază 3, care a vizat testarea medicamentului său anti-COVID –Evusheld.
Vaccinurile anti-COVID au reprezentat cea mai spectaculoasă evoluţie din istoria medicinei – dar succesul vaccinării, în România, a fost unul îndoielnic, a afirmat Alexandru Rafila.
SCJU Târgu Mureş a anunţat înfiinţarea primei reţele de screening din fonduri europene, în cadrul unui proiect dedicat, de care urmează să beneficieze peste 170.000 de persoane.
FDA şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la riscul de miocardită posibil asociat vaccinului Novavax, înaintea unei reuniuni a experţilor care urmează să se pronunţe săptămâna viitoare asupra autorizării acestui produs în Statele Unite.
Zece țări est-europene, printre care și România, au trimis o petiție Comisiei Europene, solicitând renegocierea contractelor pentru vaccinurile anti-COVID.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că România va primi gratuit aproximativ 2.000 de doze de vaccin pentru imunizarea împotriva variolei maimuţei.
Comparativ cu tumorile solide, seroconversia postvaccinare a fost semnificativ mai mică în malignităţile hematologice în ansamblu, mai ales în cazul terapiilor puternic imunosupresive și al transplantului cu celule stem.
Două persoane care au fost expuse la virusul variolei maimuţei au fost vaccinate în Franţa, au anunțat autorităţi sanitare de la Paris.
În Franța, persoanelor din grupele de risc și celor de peste 65 de ani li se recomandă a cincea doză de vaccin împotriva COVID-19.
Peste 90% dintre părinții români sunt total sau parțial de acord cu afirmația că prevenția este cea mai eficientă formă de a-și proteja copiii împotriva infecției cu HPV, potrivit unui studiu realizat recent.
Suedia va recomanda cea de-a cincea doză a unui vaccin anti-COVID în toamna acestui an pentru persoanele de peste 65 de ani şi pentru cele incluse în categoriile de mare risc.
Noile cazuri de monkeypox (variola maimuței) au determinat autorităţile britanice să pună la dispoziţia lucrătorilor sanitari și a persoanelor expuse un vaccin care și-a dovedit în trecut eficiența.
Portugalia a început administrarea celei de-a patra doze de vaccin împotriva COVID-19 persoanelor în vârstă şi rezidenţilor de la căminele de bătrâni, a anunţat luni DGS.
Secretarul de stat a afirmat că doza a patra de vaccin împotriva COVID-19 de la Pfizer se poate face la cerere, persoana neavând nevoie de o programare.
Administrarea dozei a patra de vaccin Comirnaty- Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările EMA și ECDC, a anunțat Ministerul Sănătății.
Un număr de 6.800 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 2 - 8 mai, informează CNSCBT din cadrul INSP.
Poliţiştii fac percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Călăraşi, într-un dosar penal cu privire la un cabinet medical individual, care ar fi atestat în fals vaccinarea anti-COVID a 550 de persoane.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe